Blonde going Cantab: despre canotaj. partea 1

De cînd am început să alerg nu am crezut că va exista un sport care mă va entuziasma la fel de mult și care îmi va reuși destul de bine.
Per general, eu am o problemă cu coordonare și am nevoie de ceva timp pînă corpul prinde ideea la ‘anatomia’ mișcărilor din punct de vedere tehnic. În liceu aveam abilitatea fizică să joc baschet și aveam destulă putere să arunc 3 puncte. Dar îmi lipsea precizia tehnică a mișcărilor. Țin minte cum am fost să joc tenis pentru prima dată și doar am enervat persoana cu care am fost. Deși aveam putere nu înțelegeam mișcările, iar mușchii și corpul nu erau deprinși cu altceva decît alergat pe atunci.
Cu vreo 4 luni înainte ca să plec la Cambridge, am început să mă ocup cu cross fitness la sală de sport, unul din beneficiile companiei Flosites. La început la fel mi-era greu să coordonez corpul în mișcări care par atît de simple dintr-o parte, însă eu aveam nevoie să văd cum altcineva le execută și să mă privesc în oglindă ca să înțeleg ce se cere de la mine. De aia cred că atîta timp am evitat sport de echipă și m-am focusat pe alergat unde eu sunt unica persoană de care depinde performanța.
Venind în Cambridge, canotajul este un must cel puțin pe un simestru. Eu știam că am capacitățile necesare din punct de vedere a puterei fizice, însă nici pe aproape nu am știut ce chin mă așteaptă din punct de vedere tehnic.
Canotajul este probabil unul din activități pe lîngă înot care necesită lucru a tuturor grupurilor majore de mușchi. Există stereotipul că lucrează mîinele și upper body, și ca rezultat persoanele ce se ocupă cu acest sport au umeri lați. Nu este adevărat, și deși mîinele într-adevăr lucrează, puterea care mișcă barca vine de fapt din picioare, mîinele doar țin vîsla care este practic împinsă contra rezistenței a apei.

Deci revenim, la faptul că lucrează tot corpul. Din acest motiv sunt extrem de multe detalii de care întotdeauna trebuie să fiu conștientă. Dacă atunci cînd ies să alerg mă pierd în gîndurile mele și sunt undeva într-un univers paralel, păi atunci cînd fac canotaj sunt extrem de conștientă de fiecare mișcare pe care o fac.
Cînd stau cu picioarele întinse, împing mîinele ce țin vîsla înainte, după care urmează spatele și mă gîndesc la faptul că trebuie să mențin echilibru, de altfel barca se răstoarnă pe o parte. Aceasta o fac cu ajutorul mușchilor abdomenului și presiunei în picioare. La fel, trebuie să fiu conștientă la nivelul mîinelor, mișcarea trebuie să fie similară cu acea cînd așterni un table clothe pe masă. După ce mîinele trec de genunchi, trebuie cu mîina stîngă să întorc mînerul vîslei astfel ca vîsla să nu fie paralelă cu suprafața apei, ci perpendicular apei- gata să între în apă. Această mișcare se numește squaring up. După aia îndoi genunchii, împingînd mîinele mai departe, între timp trebuie să fiu conștientă de echilibru și trebuie să mențin spatele drept. Cînd ajung cu genunchii la piept, cu o mișcare ușoară a umerilor ridic puțin mînerul vîslei și vîsla intră în apă. În acest moment împing cu picioarele cît de tare posibil. Ajung cu picioarele întinse și înainte ca să iasă vîsla din apă împing și cu spatele puțin în urmă astfel să fie mai lung stroke-ul. Această mișcare o numim swing back. După aia dau mînerul vîslei puțin în jos, vîsla iese din apă și atunci trebuie din nou cu mîina stîngă să întorc mînerul vîslei ca aceasta să fie paralelă cu suprafața apei pînă nu trec din nou cu mîinele de genunchi. Această mișcare se numește feathering. Toate acestea sunt fazele la un stroke. În toate fazele a stroke-ului trebuie să mențin spatele drept. În timpul la toate aceste mișcări e nevoie să fii conștientă de fiecare detaliu și mișcare pe care o faci. Pe lîngă toate acestea trebuie să o faci sincronizat cu celelalte 7 persoane din barcă, trebuie s-o poți s-o faci corect atunci cînd accelerezi aceste mișcări, și trebuie să împingi cu picioarele de fiecare dată, de altfel ești doar un pasager în barcă. În competiții ajungem să facem 36-40 strokes per minut.

Evident la început eram un dezastru din punct de vedere tehnic. După 7 săptămîni intense de antrenament în prima echipă a colegiului, am realizat cît de multe gafe tehnice am făcut simestrul trecut. Aceste 7 săptămîni nu au lipsit din comentarii din partea antrenorului de fiecare dată cînd ieșeam pe rîu. Îmi făceam extrem de multe griji pentru că 8 persoane depind de performanța fiecărei persoane în barcă și să fiu persoana care screws up ar fi cea mai mare dezămăgire pentru mine. După cîteva săptămîni de antrenament am realizat că sunt unica persoană în barcă care a făcut canotaj doar de un simestru, restul au practicat acest sport de cel puțin un an. Acest gînd m-a bucurat și eu m-am focusat pe perfecționarea elementelor tehnice care nu-mi reușeau. Pe lîngă toate aceste detalii tehnice, acest sport este greu și obositor din punct de vedere fizic: trezirele la 6 dimineața, în ploaie, în soare, antrenamente pe rowing machine de două ori pe săptămînă care te storc ca o lămîie, și o sesiune la sală o dată pe săptămîna, astfel în total 7 antrenamente pe săptămîna pe care le adori la fel de mult cît le urăști.

Mai am multe de perfecționat, însă acest simestru am realizat cît de rewarding este sportul de echipă. Mai mult ca atît, cît de rewarding este sportul cînd depui efort, timp și perseverență.
Cel mai plăcut e să-ți simți corpul puternic, să simți că nu este pasiv sau un obiect măsurat contra standardelor de frumusețe, ci este un corp activ și este frumos pentru că în primul rînd este unul sănătos!!!